Galerie Foto

Cho Oyu 2009

 

 

Prima zi în Tibet, trecem cu jeepul prin pasul Tong-La (5120m).Prima zi în Tibet, trecem cu jeepul prin pasul Tong-La (5120m).

 

Vârfuri înzăpezite peste Platoul Tibetului numit şi “The Roof of the World”.Vârfuri înzăpezite peste Platoul Tibetului numit şi “The Roof of the World”

 

Din Tingri vedem Everestul pentru prima oară.Din Tingri vedem Everestul pentru prima oară.

 

În Middle Camp petrecem noaptea la o familie tibetană care trăieşte cu băiatul de 5 ani şi fetiţa de 1 an la altitudinea de 5400m.În Middle Camp petrecem noaptea la o familie tibetană care trăieşte cu băiatul de 5 ani şi fetiţa de 1 an la altitudinea de 5400m.

 

În acest tub se amestecă unt cu lapte şi sare pentru a face ceaiul tibetan, care este oribil de altfel. În acest tub se amestecă unt cu lapte şi sare pentru a face ceaiul tibetan, care este oribil de altfel.

 

Aici ni se arată pentru prima dată Zeiţa de Turcoaz în toată splendoarea ei.

 

Facem 2 zile până în ABC (tabăra de bază avansată).

 

Vedere spre pasul Nangpa-La care duce în Nepal.

 

vem vreme superbă pe drum, dar bate vântul foarte tare.

 

Cortul nostru şi butoiul cu inscripţia “Bloody Romanians Expedition”.

 

În drum spre tabăra 1.

 

Tabăra de bază avansată văzută de sus.

 

Spre tabăra 1.

 

Mircea şi Zeiţa de Turcoaz.

 

Suntem înconjuraţi din toate părţile de vârfuri şi creste semeţe.

 

Primele 3 ore le mergem pe marginea unui gheţar, pe morenă.

 

Gheţarul se arată impunător.

 

La prânz se strică vremea.

 

Urcăm pe ninsoare, dar trebuie să ne aclimatizăm.

 

Lăsăm echipamentul în tabăra 1 (6400m) şi coborâm repede.

 

La coborâre e foarte nasol pe panta abruptă de grohotiş.

 

Până la urmă se potoleşte ninsoarea şi iese din nou soarele.

 

Stăm o zi în ABC să ne odihnim.

 

Un tibetan strângând yak shit pentru foc.

 

Friendship Peak la graniţa cu Nepal.

 

O zi superbă în tabăra avansată.

 

După o săptămână de ninsoare, se arată din nou soarele şi ne pregătim de plecare.

 

Din nou în tabăra 1.

 

Seara începe din nou să ningă.

 

Urcăm spre tabăra 2, traseul e destul de abrupt pe toată lungimea sa.

 

Tabăra 1 suspendată printre creste.

 

Pe alocuri ne ajutăm de corzile fixe.

 

Peretele de gheaţă, cea mai obositoare porţiune a traseului.

 

Pierdut în neant.

 

Printre nori şi creste la 7000m.

 

Apune soarele înainte să ajungem în tabăra 2.

 

Dupa 10 ore de urcare ajungem extenuaţi în tabăra 2 (7150m).

 

Dimineaţa în tabăra 2.

 

Plecăm spre ultima tabăra.

 

Urcăm pe o pantă abruptă spre tabăra 3.

 

Nu a rămas decât o singură coardă, restul au fost date jos.

 

Pentru prima oară ajungem la altitudinea de 7600m.

 

Umbra vârfului la răsărit.

 

Întregul Univers parcă prinde viaţă.

 

Ştiu că am ajuns pe vârf doar în momentul în care se vede Everestul.

 

Un vis împlinit...

 

Prima româncă la 8201m.

 

Pe data de 19 mai, după 6 ore petrecute în zona morţii, respir aerul rarefiat de la 8000m.

 

ShishaPangma la orizont, cel mai mic optmiar (8013m).

 

Vedere de pe vârf spre munţii din Nepal.

 

Deasupra tuturor crestelor.

 

Pe morenă se află tabăra de bază avansată.

 

Un cort singuratic în tabăra 3.

 

Mircea mă aşteaptă cu o supă fierbinte.

 

În rapel pe YellowBand, cea mai grea porţiune din ziua de vârf.

 

Următoarea zi coborâm din tabăra 2.

 

Peretele de gheaţă e obositor până şi la coborâre.

 

Liberă pentru un moment de vise, dorinţe şi ambiţii, îmi dau drumu pe coardă să ajung cât mai repede la vale.

 

O crevasă înspăimântătoare pe ultima porţiune a peretului de gheaţă.

 

Ultimii şi cei mai grei metri până în tabăra 1 unde tibetanii ne aşteaptă cu o cola chiso (rece).

 

Prietena mea Tashi, singura tibetancă porter.

 

Porteri tibetani cărând tot echipamentul la vale.

 

Rupţi de oboseală, ajungem foarte târziu în tabăra de bază.

 

Tibetani bucuroşi că ne facem bagajele, poate primesc şi ei ceva ce nu ne mai trebuie.

 

Primesc o lalea de la un alpinist olandez, floare ce ascunde o poveste foarte tristă.... pe care o puteti citi la final.

 

Caravana de yaci trece pasul Nangpa-La ducând marfă în bazarul din Nepal.

 

În ultima seară Zeiţa de Turcoaz ne dă un spectacol de neuitat.

 

După o zi de odihnă în ABC, ne îndreptăm spre civilizaţie.

 

Întâlnim sute de yaci pe drum.

 

Din Tingri vedem Everestul pentru ultima dată şi îi promitem că ne vom întoarce anul viitor.

 

Înainte de a pleca din tabăra de bază, am întâlnit un alpinist olandez care-şi uitase bocancii interiori din triplari în Olanda. Mircea i-a dat bocancii lui pentru că aveau numărul apropiat...atunci i-am făcut această poză pentru că era atât de fericit. Mai târziu a venit la mine cu laleaua gonflabilă din poza de sus. După vreo 2 săptămâni am primit bocancii de la agenţia noastră cu un bilet de la el şi cu trista veste că Dennis a murit la coborâre de pe vârf. În bilet scrie “mulţumesc frumos pentru bocanci, dar am găsit alţii mai potriviţi, aşa că nu îi voi folosi pe ai tăi...” Astfel bocancii lui Mircea nu au rămas înghiţiţi pe veci de gheţurile lui Cho Oyu... Un alpinist ne-a spus odată să avem grijă când ne împrietenim cu cineva în astfel de expediţii, pentru că s-ar putea să nu se mai întoarcă de pe munte. Şi aşa a şi fost...şi anul acesta... şi anul trecut pe K2...

In memoriam - Dennis. RIP.